Măcelarul din Plainfield, Ed Gein, a redevenit subiect de maxim interes mediatic la nivel global, odată cu anunțul noii serii dramatice de pe platforma Netflix.
Deși Ed Gein a fost un ucigaș cu un număr relativ mic de victime, natura macabră a atrocităților sale – transformarea cadavrelor exhumate și a victimelor în obiecte de uz casnic și „trofee” – a șocat America postbelică și a generat un val de isterie morală care a remodelat definitiv cultura populară horror, inspirând filme de referință precum Psycho și Masacrul din Texas.
Relevanța continuă a cazului este analizată de experți ca o oglindă a disfuncțiilor sociale ascunse sub suprafața liniștită a Americii anilor ’50.
Așa cum a subliniat autorul și expertul Harold Schechter, Măcelarul din Plainfield este fascinant din cauza „profunzimii nebuniei sale”, o profunzime pe care societatea încă încearcă să o înțeleagă.
Descoperirile care l-au definit pe Măcelarul din Plainfield
Descoperirea din 16 noiembrie 1957 nu a fost doar o simplă investigație de crimă; a fost un eveniment care a expus o realitate patologică nemaiîntâlnită.
Operațiunea a început după ce Frank Worden, fiul victimei, a raportat dispariția mamei sale, Bernice Worden, din magazinul de articole de fierărie, găsind doar pete de sânge și o chitanță pentru antigel, semnată de Gein.
Șeriful Art Schley și adjunctul său au găsit inițial cadavrul lui Bernice Worden în șopronul de lemne, atârnat cu capul în jos, secționat și „îmbrăcat ca un cerb”.
Scenariul din interiorul fermei
Această scenă a fost preambulul unui scenariu și mai șocant din interiorul fermei. În ceea ce presa a numit rapid „casa ororilor”, anchetatorii au documentat o colecție macabră de obiecte confecționate din rămășițe umane:
- Articole de Îmbrăcăminte: Un corset și jambiere modelate din piele umană.
- Obiecte de Artă/Decorațiuni: Cranii folosite ca ornamente pentru stâlpii patului, măști faciale realizate din piele de femei și buze atârnate de o sfoară de perdea.
- Obiecte Utilitare: Scaune acoperite cu piele, un coș de gunoi și un abajur din piele umană, și, cel mai șocant, un cord uman găsit într-o tigaie pe aragaz.
Aceste descoperiri au confirmat rapid identitatea lui Gein nu doar ca ucigaș, ci și ca necrofil și mutilator de cadavre, consolidându-i titlul de Măcelarul din Plainfield.
Natura faptelor sale a forțat autoritățile să reevalueze complet modul în care erau percepute și investigate crimele, marcând un moment de cotitură pentru profilarea criminală.
Rezultatul psihiatrilor criminaliști
Analiza cazului de către psihiatrii criminaliști a indicat o legătură directă între acțiunile lui Gein și relația sa patologică cu mama sa, Augusta Gein.
Augusta era o femeie religioasă rigidă și autoritară care își izola fiii de influențele externe, predicându-le constant despre imoralitatea femeilor și a lumii.
După moartea Augustei în 1945, Gein a transformat dormitorul și salonul ei într-un sanctuar intangibil. Dispariția ei a declanșat o tulburare psihologică profundă, care a culminat cu o tentativă morbidă de „resurecție” sau „reconstituire” a figurii materne.
Expertul Harold Schechter a analizat această motivație complexă:
„Cred că în principal a avut de-a face cu dorința de a-și învia mama. Gein ar fi avut această ambivalență profundă față de mama sa, pe care o venera și, la un anumit nivel, trebuia să o fi urât.”
Schechter argumentează că activitățile necrofile și mutilările erau o manifestare a unei „dublă motivații”: o dorință de a recrea femeia perfectă (Augusta) și, simultan, de a „executa un fel de furie omicidală” îndreptată către ea, o furie reprimată pe tot parcursul vieții.
Această luptă interioară l-a propulsat pe Măcelarul din Plainfield către căutarea femeilor care semănau cu Augusta, atât în cimitire (cadavre exhumate), cât și, în final, ca victime vii (Bernice Worden și Mary Hogan).
Mărturisirea lui Gein
În urma arestării, Gein a mărturisit uciderea ambelor femei și a dezvăluit practica sa extinsă de furt de cadavre din cimitirul local, afirmând că a făcut aproximativ 40 de vizite nocturne la morminte.
Detaliile psihologice ale interogatoriului sunt la fel de tulburătoare ca faptele în sine. În înregistrările audio (redescoperite ulterior), Gein a vorbit despre faptele sale cu o calmă, aproape dezinteresată.
El a declarat poliției că se afla „într-o ceață” în timp ce lucra, indicând o stare de disociere prin care mintea sa se proteja de realitatea crimelor.
Când a fost întrebat despre plăcerea resimțită, el a răspuns: „Asta e partea din el. Nu m-am gândit cu adevărat. Știam mai bine, dar, știți, eram neliniștit.”
Un moment cheie al interogatoriului, care evidențiază dezumanizarea victimelor, a fost atunci când Gein a fost întrebat dacă o „îmbrăcase” pe Bernice Worden „ca pe un cerb”. Răspunsul lui, simplu și lipsit de emoție, a fost: „Așa ar putea fi.”
Este important de menționat că primul interogatoriu a fost invalidat în instanță din cauza faptului că șeriful Art Schley, șocat de ceea ce văzuse, l-a atacat fizic pe Gein în celulă.
Această reacție arată amploarea traumei induse chiar și forțelor de ordine de către faptele comise de Măcelarul din Plainfield.
Misterul Henry Gein
Deși Ed Gein a fost acuzat doar de uciderea lui Bernice Worden și a mărturisit-o pe cea a lui Mary Hogan, moartea fratelui său mai mare, Henry Gein, în 1944, a rămas un subiect de speculație.
Henry a murit într-un incendiu la ferma familiei, iar decesul său a fost catalogat ca fiind cauzat de inhalarea de fum.
Cu toate acestea, întrebările au persistat. Un martor a raportat că Henry avea vânătăi pe cap. Având în vedere că Henry era singurul care încerca să se opună controlului Augustei, exprimând critici la adresa ei în fața lui Ed, experții au sugerat că Ed Gein ar fi putut vedea în Henry o amenințare la adresa relației sale singulare cu mama sa.
Dacă Gein ar fi fost implicat în moartea fratelui său, aceasta ar indica faptul că Măcelarul din Plainfield a comis prima crimă cu mult înainte de 1957, iar motivul ar fi fost tot legat de obsesia maternă.
Această ipoteză adaugă un strat suplimentar de complexitate cazului, sugerând o furie omicidală reprimată, concentrată inițial pe oricine intervenea în dinamica familială toxică.
Influențe și inspirații naziste
O perspectivă analitică surprinzătoare asupra surselor inspirației lui Gein a fost oferită de Harold Schechter. El a menționat că Gein era un cititor asiduu de reviste senzaționale pentru bărbați, care erau extrem de populare în acea perioadă.
Schechter a dezvăluit:
„Gein era un cititor vorace al acestor reviste senzaționale pentru bărbați care apăreau la acea vreme, iar multe erau pline de povești despre atrocitățile naziste și așa mai departe. Așadar, este foarte posibil ca unele dintre crimele sale să provină de acolo.”
El a subliniat că Gein ar fi citit și despre „vânătorii de capete din Noua Guinee care foloseau pielea victimelor lor.”
Această teorie este crucială pentru a înțelege cum mintea lui Gein a putut conceptualiza utilizarea pielii umane pentru articole. În loc să fie o invenție complet originală, faptele lui Măcelarul din Plainfield ar fi putut fi modelate după orori reale din istorie și mitologie, găsind o sursă de inspirație morbidă în rapoartele de atrocități, inclusiv cele legate de Holocaust.
Această sugestie plasează patologia lui Gein într-un context mai larg al răului documentat.
Percepția publică
Una dintre cele mai persistente și mai tulburătoare aspecte ale cazului este discrepanța dintre faptele criminale și imaginea publică a lui Ed Gein.
În ciuda monstruozităților descoperite, localnicii l-au descris pe Gein ca fiind „un om drăguț, dar puțin ciudat” și „simplu la minte, dar inofensiv.”
Această dualitate a fost confirmată chiar de cei care au interacționat cu el după arestare. Judi Weiland, fiica șerifului Schley, care i-a dus mâncare lui Gein în închisoare, și-a amintit:
„(Părea ca) un bătrânel drăguț. Așa cum au spus oamenii, nu știai cum a putut face ceva atât de oribil.”
Dr. Helen Morrison, psihiatru criminalist care l-a studiat pe Gein la Institutul de Sănătate Mendota, a reiterat:
„Ed Gein era blând, atrăgător, drăguț cu oamenii din jurul său — dar erau foarte ascunse toate lucrurile nebunești pe care le făcea.” Ea a adăugat că „Marea poveste era că el era inofensiv.”
Această capacitate de a menține o mască de normalitate în public, în timp ce comitea atrocități de neimaginat în privat, este ceea ce face ca Măcelarul din Plainfield să fie un subiect de studiu esențial în psihopatologie și criminologie.
Arhetipul răului
Impactul cazului Gein asupra culturii populare americane a fost imediat și durabil, influențând un nou val de filme horror și thrillere psihologice.
Psycho (1960): Regizat de Alfred Hitchcock, filmul a creat personajul Norman Bates, un singuratic tulburat, obsedat de mama sa și cu înclinații violente și morbide, fiind modelat direct după profilul lui Gein.
Masacrul din Texas (1974): Acest film a preluat în mod explicit obsesia lui Gein pentru pielea umană ca „trofeu” și măști, inspirând personajul Leatherface.
Tăcerea Mieilor (1991): Criminalul Buffalo Bill din acest film a fost inspirat de ideea lui Gein de a folosi pielea victimelor pentru a crea un costum, reflectând dorința sa patologică de transformare.
Faptul că Măcelarul din Plainfield continuă să inspire astfel de producții, inclusiv noua serie Netflix The Ed Gein Story, demonstrează că povestea sa transcende timpul și geografia.
Actorul Charlie Hunnam, care îl interpretează pe Gein, a descris abordarea serialului ca fiind o explorare aprofundată:
„Aceasta va fi explorarea cu adevărat umană, tandră, neînfricată, fără rezerve a cine a fost Ed și ce a făcut. Dar cine a fost el este în centrul ei, mai degrabă decât ce a făcut el.”
Interesul mediatic reînnoit nu este doar despre senzaționalism, ci despre încercarea constantă a societății de a înțelege arhetipul răului care se poate ascunde în spatele ușilor închise.
Cazul Ed Gein, piatră de temelie în criminologie
Deși Ed Gein a murit în 1984, la vârsta de 77 de ani, în timp ce era internat la Institutul de Sănătate Mendota, cazul său rămâne o piatră de temelie în criminologie și un punct de referință cultural.
El a fost etichetat corect drept „nașul tuturor criminalilor în serie” nu neapărat prin numărul victimelor, ci prin natura ritualică, necrofilă și canibalistică a faptelor sale.
Gein a fost conștient de faima sa morbidă și de faptul că a servit drept prototip pentru Psycho. Psihiatrul Dr. Helen Morrison a conchis că, deși era blând și manierat, sub acea suprafață se ascundeau „toate lucrurile nebunești pe care le făcea.”
Cazul Măcelarului din Plainfield a servit ca o alarmă socială, dezvăluind vulnerabilitățile unei societăți care prefera să ignore excentricitățile individului solitar.
Moștenirea sa nu este doar un catalog de orori, ci o lecție despre importanța sănătății mintale, a dinamicii familiale toxice și a modului în care media poate transforma tragedia în mit, menținând vie o discuție esențială despre natura răului uman.