Curtea de Apel de la Atena urmează să se pronunțe astăzi, 13 august, asupra extrădării fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc. Această ședință nu reprezintă ultima etapă a procedurii, decizia finală urmând a fi luată de către Ministerul Justiției al Republicii Elene, transmite IPN, preluat de la libertv.md
Procuratura Generală a Republicii Moldova a transmis autorităților din Grecia două cereri oficiale de extrădare pe numele lui Vlad Plahotniuc. Prima solicitare este întemeiată pe acuzații de escrocherie, spălare de bani în circumstanțe agravante, precum și constituirea și conducerea unei organizații criminale.
Cea de-a doua cerere vizează extrădarea acestuia în legătură cu trei cauze penale distincte, în care Plahotniuc are calitatea de învinuit pentru fapte deosebit de grave.
Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a transmis anterior, prin intermediul avocaților săi, că vrea să revină în Republica Moldova, mai întâi de toate, pentru a-și dovedi nevinovăția.
Vlad Plahotniuc a fost reținut pe Aeroportul din Atena pe 22 iulie, în baza solicitărilor transmise prin Interpol. După reținere, Plahotniuc a primit mandat de arest pentru un termen de 40 de zile, măsură aplicată de organele de drept din Grecia.