Partidul Acțiune și Solidaritate susține că, în ultimele zile, mai multe persoane au fost contactate telefonic și amenințate cu moartea, apelurile afișând pe ecran numărul de telefon al formațiunii.
Potrivit PAS, ar fi vorba despre „o nouă sperietoare a Rusiei” menită să creeze confuzie, neîncredere și presiune asupra instituțiilor statului. Reprezentanții partidului au declarat că vor sesiza organele competente pentru investigarea acestor acțiuni, pe care le califică drept ilegale.
PAS îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să analizeze cu atenție mesajele pe care le primesc în perioada următoare, avertizând că ar putea crește numărul apelurilor, scrisorilor și mesajelor false. Formațiunea afirmă că aceste acțiuni fac parte dintr-un plan de interferență atribuit Rusiei și grupării criminale Șor, având scopul de a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova.

