Autoritatea Italiană pentru Concurenţă (AGCM) a anunţat luni, 4 august, că a amendat cu un milion de euro platforma chineză de comerț online Shein pentru practici comerciale înșelătoare legate de impactul asupra mediului al produselor sale, potrivit Reuters.
Sancțiunea a fost aplicată companiei Infinite Styles Services Co. Limited, cu sediul în Dublin, care administrează site-ul Shein pentru piața europeană. Aceasta vine în urma unei investigații demarate de AGCM în septembrie 2024, având ca obiect promovarea unor mesaje ecologice considerate înșelătoare, un fenomen cunoscut sub denumirea de greenwashing.
În comunicatul emis, AGCM precizează că „afirmațiile legate de dezvoltarea ecologică durabilă şi responsabilitatea socială promovate pe site-ul Shein sunt uneori vagi, generice şi/sau excesiv de emfatice şi, în alte cazuri, înşelătoare”.
De asemenea, instituția a atras atenția că Shein „operează într-un sector extrem de poluant şi cu metode extrem de poluante pentru producerea rapidă şi ieftină a hainelor”.
AGCM a criticat în mod special promovarea colecției „evoluSHEIN by design”, despre care Shein susține că ar fi realizată cu materiale și metode de producție mai sustenabile. Autoritatea italiană consideră că „acreditările ecologice” ale acestei linii vestimentare au fost exagerate și că afirmațiile privind reciclabilitatea produselor „au fost false sau, în cel mai bun caz, confuze”.
„Consumatorii ar putea fi induși în eroare să creadă că această colecție este realizată din materiale complet reciclabile, un fapt care, având în vedere fibrele utilizate și capacitățile actuale de reciclare, nu corespunde realității”, se arată în raportul AGCM.
În plus, autoritatea a pus sub semnul întrebării angajamentele vagi și lipsite de substanță ale companiei privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (cu promisiunea de a le reduce cu 25% până în 2030 și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050), în condițiile în care Shein a înregistrat creșteri ale emisiilor în anii 2023 și 2024.
Este a doua sancțiune financiară importantă aplicată Shein de o autoritate de concurență din Europa într-un interval de puțin peste o lună. Pe 3 iulie, compania a fost amendată în Franța cu 40 de milioane de euro pentru reduceri false și alte afirmații înșelătoare legate de mediu.
Într-o declarație transmisă după lansarea investigației în 2024, Shein a afirmat că „este pregătită să coopereze cu autoritățile relevante din Italia, furnizând sprijinul necesar și informații pentru a răspunde tuturor întrebărilor”.
Ulterior, într-o reacție oficială la decizia AGCM, compania a transmis că „Am consolidat procesele interne de revizuire și am îmbunătățit site-ul nostru pentru a ne asigura că toate afirmațiile legate de mediu sunt clare, verificabile și conforme cu reglementările”.