Site icon sinteza.org

Alexandru Adam, noul director al Administrației Naționale a Penitenciarelor, promite reforme și modernizare

Alexandru Adam a fost prezentat oficial astăzi în funcția de director al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în cadrul unei ședințe la care au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, conducerea ANP și reprezentanți ai instituțiilor subordonate.

Cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul juridic, dintre care mai bine de două decenii în sistemul penitenciar, Alexandru Adam a fost desemnat câștigător al concursului organizat pentru ocuparea funcției de conducere. De-a lungul carierei, el a ocupat funcții de conducere atât în instituții publice, cât și în sistemul de justiție, fiind recunoscut pentru profesionalismul și integritatea sa.

În cadrul evenimentului, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Sorin Popescu, și-a exprimat încrederea în noul director și a subliniat direcțiile prioritare: combaterea fenomenelor negative din sistemul penitenciar, îmbunătățirea condițiilor de detenție, promovarea reformelor și eliminarea subculturii criminale.

La rândul său, Alexandru Adam a mulțumit pentru sprijinul primit și a reafirmat angajamentul său pentru modernizarea sistemului penitenciar. Acesta a evidențiat ca priorități respectarea drepturilor omului, creșterea profesionalismului în rândul angajaților și îmbunătățirea condițiilor de muncă, inclusiv prin majorarea salariilor.

„Avem nevoie de un sistem penitenciar eficient, transparent și adaptat realităților actuale. Este timpul să construim încredere și respect, atât în interiorul sistemului, cât și în raport cu societatea”, a declarat Alexandru Adam.

Noul mandat la conducerea ANP vine într-un moment în care reforma sistemului penitenciar este esențială pentru respectarea angajamentelor internaționale și pentru consolidarea statului de drept.

Exit mobile version