Până în prezent, peste 101.500 de persoane au depus cerere pentru eliberarea noii cărți de identitate, iar peste 65.000 au solicitat și semnătura electronică.
95.500 de acte au fost eliberate gratuit, în cadrul programului guvernamental destinat primului milion de beneficiari. Restul – în regim de urgență, contra cost.
Termenul de eliberare a unui act gratuit este de 20 de zile lucrătoare. Pentru cei care doresc mai rapid – actul poate fi solicitat contra plată, în regim de urgență.
Cu această carte de identitate:
▪️vă puteți autentifica online în sistemele statului pentru a accesa servicii bancare, fiscale, sociale sau financiare;
▪️nu mai este indicată adresa de domiciliu, ceea ce înseamnă mai puțină birocrație atunci când vă schimbați locuința;
▪️este opțională dacă aveți un act de identitate valabil;
▪️puteți alege cu sau fără semnătură electronică;
▪️se eliberează de la 14 ani, sau chiar mai devreme, la cerere.
„Guvernul continuă procesul de digitalizare și simplificare a serviciilor publice – mai puțină hârtie, mai multă eficiență”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

