Serviciul Vamal a organizat, recent, o ședință de lucru cu reprezentanții sectorului bancar, fiind discutat subiectul administrării garanțiilor vamale în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene.
Dialogul s-a axat pe constituirea și aplicarea garanțiilor vamale în cadrul Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), în perspectiva aderării Republicii Moldova la Convenția privind tranzitul comun. Ședința a oferit cadrul de discuții asupra recomandărilor formulate de Comisia Europeană în cadrul misiunii de premonitorizare, ce vizează evaluarea nivelului de pregătire al țării noastre pentru aderare.
Implementarea unui sistem de garantare eficient și aliniat la normele UE este o condiție obligatorie pentru aderarea la Convenția privind tranzitul comun, care este preconizată până la finele anului curent.
În acest sens, părțile au subliniat progresele înregistrate în implementarea instrumentelor de garantare, dar și următorii pași pentru alinierea deplină la prevederile europene. De asemenea, au fost analizate soluții concrete pentru optimizarea procedurilor de gestionare și admitere a garanțiilor vamale, aplicabile în mod uniform conform practicilor internaționale.
Serviciul Vamal își reafirmă angajamentul de a menține un dialog constructiv cu toate părțile implicate, pentru a asigura transparența și eficiența mecanismelor de garantare în cadrul regimului de tranzit comun, în sprijinul mediului economic național.
În prezent, Serviciul Vamal este în proces de pregătire pentru conectarea sistemului național de tranzit la Rețeaua Comună de Comunicații a Comisiei Europene, o etapă esențială în integrarea vamală europeană. Această interconectare va marca prima aliniere a Republicii Moldova la infrastructura digitală trans-europeană din domeniul vamal.








