VIDEO// Victoria Furtună, la Hederlez în Ceadîr-Lunga: “Găgăuzii sunt parte a țării noastre. Avem aceleași valori umane”

POLITIC

Lidera formațiunii Moldova Mare, Victoria Furtună, a participat de Sfântul Gheorghe la sărbătoarea Hederlez din Ceadîr-Lunga, eveniment tradițional al comunității găgăuze, pe care l-a descris drept „o celebrare a primăverii, a revederii și a rădăcinilor”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Furtună a subliniat importanța păstrării tradițiilor locale și a unității culturale în diversitate:

„Este impresionantă dragostea cu care sunt păstrate tradițiile aici. Costume populare, meșteșuguri, broderii, mâncare de casă, muzică — toate acestea nu sunt doar frumoase, ci pline de viață. E vorba despre respectul pentru rădăcini.”

Lidera Moldova Mare a transmis un mesaj de coeziune națională, afirmând că „găgăuzii sunt parte a țării noastre” și că, în ciuda diferențelor de tradiții, „la bază avem aceleași valori umane: căldură, deschidere, bucuria revederii”.

În mesajul său, Furtună a vorbit și despre viziunea politică a partidului pe care îl conduce:

„Ne dorim ca în partidul nostru să fie reprezentanți din toate regiunile țării — ca să lucrăm împreună, să ne înțelegem și să luăm decizii care reflectă interesele fiecăruia. Adevărata unitate înseamnă ca toate vocile să fie auzite.”

Totodată, ea a propus organizarea unui mare festival național dedicat diversității regionale:

„Unde tradițiile, meșteșugurile și cultura fiecărei zone să fie împreună, pe aceeași scenă. Ca să ne vedem mai aproape și să simțim că avem ceva în comun.”

sinteza.org

Lasă un răspuns