Studiou regional la Comrat pentru „Moldova 1” – alternativa corectă pentru un nou post public de televiziune în limba rusă.
În loc să creăm un nou post public de televiziune în limba rusă – soluție costisitoare, discriminatorie și care necesită derogări de la legislația actuală –, propun o variantă mai corectă, mai eficientă și mai apropiată de realitățile locale:
Un birou regional al Moldova 1 în Găgăuzia, cu emisie zilnică de 3-4 ore în limba rusă.
Această opțiune:
respectă legislația actuală;
presupune costuri mult mai mici;
evită fragmentarea mass-mediei publice;
permite informarea echilibrată a cetățenilor din Găgăuzia – inclusiv despre integrarea europeană – prin conținut local, în limba în care ei se informează zilnic.
Colegii din Parlament pot discuta această variantă împreună cu experții media, care pot veni cu o viziune tehnică clară despre cum se poate realiza rapid și eficient acest lucru.
Informarea corectă nu înseamnă mai multă propagandă, ci mai multă apropiere de oameni.
Olesea Stamate, deputat neafiliat

