Liderul socialiștilor Igor Dodon spune că în ultimele zile, zeci și sute de oameni l-ar fi întrebat dacă pe 9 mai va fi organizat un marș cu prilejul Zilei Victoriei și dacă atorităţile nu vor bloca evenimentul.
„Răspunsul meu este da, vom ieși. Da va fi marș, vom trece într-o singură coloană, fără steaguri de partid. Și nimeni nu ne va interzice să onorăm memoria eroilor.
9 mai este o zi sfântă pentru toți cei care își aduc aminte și se mândresc.
Aniversarea de 80 de ani a Marii Victorii nu este doar o dată în calendar. Este un simbol al eroismului, curajului și spiritului invincibil al poporului nostru, care a luptat în rândurile Armatei Roșii alături de alte națiuni pentru un cer liniștit deasupra capetelor noastre. Suntem urmașii învingătorilor și onorăm cu sfințenie memoria celor care au apărat pacea și libertatea cu prețul vieții”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.
Potrivit președintelui PSRM, pe 9 mai, ca în fiecare an, membrii și simpatizanții formațiunii vor ieși în masă pentru a aduce un omagiu celor căzuți.
Igor Dodon: „Invităm pe toți cei care onorează istoria și strămoșii să ni se alăture – indiferent de încercările de intimidare ale autorităților.
Nu ne este frică. Și vă îndemnăm să nu vă fie frică.
Traseul a fost coordonat – de la monumentul lui Ștefan Cel Mare la până la „Eternitate”. Aceasta este tradiția noastră, datoria și onoarea noastră.
Nimeni nu ne poate interzice să ne amintim.
Nimeni nu ne poate interzice să fim mândri.
Ne amintim. Suntem mândri.
Ne vedem pe 9 mai”.

