Senatorul brăilean Dorin Petrea, membru al partidului SOS condus de Diana Șoșoacă, a propus în cadrul unei întâlniri politice înființarea unui inedit „Minister al Fericirii”, propunând-o chiar pe șefa formațiunii ca ministru, informeaza Mesajul.
Invitat la microfon de Diana Șoșoacă, care l-a prezentat drept „Lolek”, inspirându-se din celebrul desen animat polonez „Lolek și Bolek”, Dorin Petrea a susținut că „fericirea” este ceea ce lipsește cel mai mult românilor în prezent.
„Ce le lipsește românilor? Fericirea! Uitați-vă în jurul vostru și vedeți când ați mai văzut oameni râzând sau îmbrățișându-se. Vă propun să înființăm Ministerul Fericirii! Punem ministru pe doamna Șoșoacă și apoi vedem… În acești 2, 3, 4 ani să zâmbim cu toții și să ne spunem: Pentru asta am venit la guvernare!”, a declarat Petrea în fața celor prezenți.
Senatorul a explicat că „Ministerul Fericirii” ar trebui să integreze elemente din sănătate, educație, muncă și dezvoltarea IMM-urilor, cu scopul final declarat de a aduce „bunăstare și fericire poporului român”.
Propunerea vine la doar câteva zile după ce Dorin Petrea a participat, alături de Diana Șoșoacă, la un moment viral pe rețelele sociale: cei doi s-au aruncat de mână în Marea Neagră, gest intens comentat online.
Dorin Petrea se află la al doilea mandat de parlamentar. Ales pe listele SOS, el a mai reprezentat județul Brăila în Parlament în perioada 2012–2016, din partea UNPR, și a fost membru în mai multe partide politice de-a lungul timpului.








