Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova se declară nemulțumiți de modul în care a fost realizată reforma justiției. Potrivit unui sondaj realizat de IMAS, 68% dintre respondenți au acordat note negative, exprimând o profundă dezamăgire față de evoluțiile din sistemul judiciar.
La polul opus, doar 5% din populație au evaluat reforma cu note de 9 sau 10, semnalând că, în percepția publică, schimbările promise de autorități fie nu au fost resimțite, fie au fost considerate ineficiente.
Această evaluare survine în contextul în care reforma justiției a fost unul dintre angajamentele-cheie ale guvernării actuale și o condiție esențială în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.









