Noi condamnări cu închisoarea pentru șofat sub influența alcoolului

condamnati ACTUAL

Procuratura raionului Drochia informează despre condamnarea unei persoane pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Potrivit probatoriului, la 23 noiembrie 2024, în jurul orei 04:50, un bărbat a fost depistat conducând un vehicul pe raza municipiului Bălți, deși nu deținea permis de conducere și se afla într-o stare avansată de ebrietate alcoolică.

Acesta a ignorat somațiile oamenilor legii de a opri și a fost urmărit de echipajele de poliție până în apropierea orașului Drochia, unde, în încercarea de a evita reținerea, a deteriorat două autospeciale de serviciu. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cauza penală a fost trimisă în judecată la 4 decembrie 2024, iar instanța a constatat că persoana nu se află la prima abatere, având condamnări anterioare pentru infracțiuni similare comise în perioada 2019-2024.

Prin sentința recent pronunțată de Judecătoria Drochia (sediul central) a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. Persoana s-a aflat în arest preventiv din 23 noiembrie 2024.

Totodată, într-o altă cauză penală, aflată în gestiunea Procuraturii Edineț, o altă persoană a fost condamnată pentru fapte similare, instanța stabilind o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Tânărul de 24 de ani a mai fost condamnat pentru infracțiuni din domeniul circulației rutiere, astfel că, prin cumul de sentințe, i-a fost stabilită pedeapsa de 5 ani de închisoare.

Sentințele pronunțate de Judecătoriile Drochia și Edineț sunt cu drept de apel.

sinteza.org

Lasă un răspuns