Site icon sinteza.org

VIDEO// Daniel Vodă: ”Statul nu poate plăti restanțele salariale ale angajaților CFM, dar am numit un nou director”

daniel voda

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă Calea Ferată din Moldova, subliniind problemele salariale și situația angajaților. De asemenea, acesta a precizat că mulți dintre angajați se află într-o situație vulnerabilă.

„Situația de la calea ferată este deosebit de grea, pentru că vorbim despre mii de oameni care sunt angajați în acel sistem, oameni care nu și-au primit deocamdată toți salariile în această perioadă, oameni care au la întreținere familii. Sunt în profesie de ani de zile și au această frică de a pleca, pentru că sunt aproape de vârsta de pensionare sau nu au o altă specializare”, a menționat Vodă.

În încercarea de a soluționa această criză, Guvernul a numit o nouă conducere la CFM, care va colabora cu sindicatele pentru o analiză și optimizare a activității. Vodă a subliniat că reformele trebuie să aibă în vedere și nevoile angajaților.

„S-a găsit un director nou, un director care vine din calea ferată, care împreună cu echipa sindicală urmează să facă o analiză minuțioasă și o optimizare a proceselor de la calea ferată”, a subliniat acesta.

În ceea ce privește aspectele financiare, purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că statul nu poate interveni direct în acoperirea datoriilor acumulate. Prin urmare, soluția propusă de autorități este revitalizarea companiei pentru a-și putea susține cheltuielile

„Nu poate statul să vină și să ia de la alte profesii și să dea pentru aceste datorii care au fost acumulate pe parcursul anilor. Calea ferată trebuie să producă bani și să onoreze obligațiile de muncă față de salariații care lucrează la această instituție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Daniel Vodă a avertizat că nu există soluții rapide pentru depășirea crizei și a menționat că problemele actuale sunt rezultatul unor ani de gestionare defectuoasă.

„Cei care spun că există soluții rapide mint în față acestor oameni și mint în fața societății, pentru că nu există soluții miraculoase și peste noapte care să fie sustenabile și legal corecte. Această instituție a fost distrusă sistemic, inclusiv în perioada guvernărilor precedente. Premierul a spus foarte clar că va ține subiectul la control, va insista ca responsabilii, Ministerul de Resort, APP, Calea Ferată să se îngrijească, să soluționeze problema salariilor în următoarele luni. Se preconizează încheierea acestei probleme în cursul acestui an”, a spus Vodă.

În concluzie, oficialul a subliniat complexitatea procesului de reformare a CFM și a reiterat că nu există soluții imediate.

”În cazul CFM vorbim despre o întreprindere gigant, foarte mare, care are nevoie de o reformă de lungă durată, iar problemele sale nu se rezolvă peste noapte. Nu sunt soluții miraculoase. Dar ne vom îngriji ca oamenii să fie cei care le simt în ultimul rând acest subiect”, a concluzionat acesta.

https://73696e74657a61.ultracdn.net/wp-content/uploads/2025/03/video_2025-03-25_15-03-43.mp4
Exit mobile version