Site icon sinteza.org

Un cetățean străin, reținut de poliție pentru o serie de spargeri de locuințe și automobile din capitală

spargeri de locuinte

Poliția capitalei a reținut un bărbat de 39 de ani, cetățean străin, membru al unui grup infracțional, suspectat de comiterea unui şir de furturi din locuințe și automobile în sectorul Rîșcani.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, în perioada lunilor iunie-septembrie, împreună cu alți trei complici, au săvârșit cel puțin 9 furturi.

Aceștia au pătruns în locuinţe și mașini, pe timp de noapte, prin forţarea geamurilor, de unde au sustras sume de bani, bijuterii din aur şi alte lucruri de preţ.

Prejudiciul cauzat victimelor a fost estimat la 400 000 de lei.

În urma acțiunilor polițiștilor și procurorilor, unul dintre suspecți a fost reținut, iar ceilalți 3 au fost anunțați în căutare internațională.

La domiciliul bărbatului au fost depistate o parte din bunurile sustrase, care au fost ridicate și returnate victimelor.

La moment acesta se află în arest, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de până la 6 ani.

Exit mobile version