Deputatul socialist Adela Răileanu scrie că este revoltător cum ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, aplică sdandarde duble fără pic de jenă.
“Atunci când puterea pe care o susține închide televiziuni fără nicio decizie judecătorească, tace aprobator, dar brusc devine mare apărător al democrației, atunci când e vorba de presa care linge pantofii guvernanților.
Domnule ambasador Mazeiks, nu ați avut niciun cuvânt de spus când redacții întregi, cu poziții incomode pentru guvernare, au fost închise brutal și ilegal, dar acum vă treziți să țineți discursuri pline de patos în apărarea presei voastre de curte. Această dublă măsură, această indignare selectivă nu păcălește pe nimeni. Cetățenii Republicii Moldova văd clar cum înțelegeți dumneavoastră „independența presei”: una strict condiționată de obediența față de regimul politic pe care îl sprijiniți.
Domnule Mazeiks, dacă vreți să vă asumați cu adevărat rolul de apărător al valorilor europene, începeți prin a fi consecvent și a condamna toate încălcările libertății presei, nu doar cele care vă convin politic. Altfel, discursurile dumneavoastră rămân simple exerciții de ipocrizie, bune doar pentru recepții oficiale și poze protocolare”, a scris Raileanu pe o rețea de socializare.
Ambasadorul UE la Chișinău a condamnat cu fermitate așa-zisele atacuri asupra presei independente și a ONG-urilor.

