Site icon sinteza.org

Pozițiile bebelușului în timpul nașterii. Cum influențează nașterea

pozitia bebelusului

În timp ce bebelușii se întorc, se întind și se rostogolesc în timpul sarcinii, înainte de începerea travaliului, ei se poziționează, de obicei, într-un mod care să le permite trecerea prin canalul de naștere cu capul (prezentație cefalică). Asta nu se întâmplă însă întotdeauna.

Pozițiile în care ar putea sta bebelușul în timpul sarcinii 

Dacă bebelușul tău este cu capul înainte, cele 3 tipuri principale de poziții sunt:

Ce înseamnă poziționarea fetală?

Poziția copilului în uter se numește poziționare fetală. Pe parcursul celor nouă luni de sarcină,  fătul „adoptă” numeroase poziții. La început, copilul este suficient de mic pentru a se deplasa liber. Cu cât crește, cu atât mișcările lui sunt limitate. Pe măsură ce nașterea se apropie, copilul începe să se poziționeze pentru naștere. De regulă, fătul se așază cu capul în jos în pântec, iar în timpul travaliului este pregătit să treacă prin canalul de naștere.  

Odată ce a început travaliul, contracțiile măresc canalul de naștere, astfel încât copilul să poată trece prin el în timpul nașterii. Canalul de naștere este format din:

Bazinul are formă de pâlnie, așa că dimensiunea lui diferă la diferite niveluri ale pelvisului. Asta înseamnă că bebelușul trebuie să facă câteva rotații în timpul travaliului pentru a se adapta și a trece prin pelvis.

Când ajunge un bebeluș de obicei în poziția ideală pentru naștere?

Bebelușul tău va fi de obicei într-o poziție cu capul înainte până la 37 de săptămâni de sarcină. Aproximativ 3 din 100 de bebeluși se vor așeza în poziția ideală de naștere  după 37 de săptămâni.
Poziția bebelușului se poate schimba pe măsură ce apar și contracțiile din timpul travaliului, cu cât începe să se deplaseze pe canalul de naștere, astfel încât poziția exactă a acestuia se poate schimba în timpul travaliului.

Care este cea mai comună poziție a fătului în timpul nașterii?

Ideal ar fi ca fătul să se poziționeze cu capul în jos, cu spatele la mamă, cu bărbia în piept. Această poziție se numește prezentație cefalică sau prezentație occipitală anterioară. Majoritatea bebelușilor se așează în această poziție între a 32-a și a 36-a săptămână de sarcină.

Care sunt celelalte poziții fetale posibile?

Uneori, fătul nu ajunge în poziția descrisă mai sus înainte de naștere. Există mai multe poziții fetale și fiecare dintre acestea ar putea duce la complicații în timpul nașterii. Aceste poziții fetale includ:

Consecinţe ale prezentației pelvine

În cazul în care copilul este poziționat cu picioarele către canalul nașterii, câtă vreme este în pântec, acest lucru nu reprezintă niciun pericol. Totuși, în acest caz, nu se recomandă nașterea naturală.

Poate fi modificata poziția copilului?

Există mai multe modalități prin care medicul poate încerca să modifice poziția copilului. 

Metode medicale

Versiunea cefalică externă (ECV): este o modalitate non-invazivă de a modifica poziția copilului și , astfel, mama să nască natural. Această procedură presupune ca medicul obstetrician să împingă ușor nivelul abdomenului inferior pentru a întoarce copilul cu capul în jos. Cel mai bun moment pentru a efectua această procedură este între 36 până la 38 de săptămâni de sarcină. După aceea, ritmul cardiac al bebelușului va fi monitorizat pentru a se asigura că este în limite normale. 

Versiunea cefalică externă (ECV) are o rată de succes de 60% și poate preveni o naștere prin cezariană. Este important să știi că medicul va face această procedură doar dacă știe sigur că este o metodă care nu impune probleme, nici pentru tine, nici pentru făt. Decizia de a face sau nu această procedură depinde mai mai mulți factori, precum:

Această procedură are mai mult succes la femeile care au avut sarcini anterioare.

Metode naturale

Schimbarea poziției: Uneori chiar mama poate ajuta copilul să se miște schimbându-și poziția. Folosind o pernă mare, fermă, aceasta trebuie să-și ridice coapsele la aproximativ 30 cm de sol pentru 10-15 minute, de trei ori pe zi. Este recomandat să facă asta pe stomacul gol, pentru că atunci fătul este activ. 

Folosind sunete stimulante pentru a încuraja schimbarea poziției: Un alt lucru pe care viitoarele mame îl pot încerca este stimularea. Muzica, vorbitul, schimbările de temperatură și lumina ar putea ajuta. În timp ce se află în pântece, copilul poate auzi muzică, poate vedea schimbări de lumină prin pielea mamei și chiar să-i audă vocea când îi vorbește.

Ce factori cresc riscul unei poziții fetale care nu este favorabilă nașterii vaginale

Unii factori pot crește riscul ca fătul să adopte o poziție fetală care nu este favorabilă nașterii vaginale. Acestea pot să nu fie neapărat periculoase, dar necesită o naștere prin cezariană, iar unele pot necesita asistență medicală de urgență.

Printre acești factori se numără: 

Ce să eviți pentru ca bebelușul să adopte o prezentație cefalică

Sunt câteva lucruri pe care le-ai putea încerca pentru ca al tău bebeluș să se așeze într-o poziție care să-i permită nașterea vaginală. Printre aceste lucruri se numără:

Faptul că stai pe o minge de naștere în timpul travaliului îți va permite să adopți o poziție verticală (ceea ce poate fi o poziție excelentă pentru ca bebelușul să se miște în jos și pentru ca travaliul să fie de scurtă durată).  

Statul pe o minge de naștere îți oferă libertatea de a îți mișca pelvisul, permițându-ți să îți balansezi șoldurile înainte și înapoi, dintr-o parte în alta sau într-o mișcare circulară. Acest lucru încurajează pelvisul să se extindă, oferind copilului mai mult spațiu pentru a aluneca în jos.

Nu este un secret pentru nimeni că spatele tău va obosi în timpul sarcinii, mai ales în ultimele săptămâni. De aceea, este foarte important să adopți o poziție bună, atât pentru tine, cât și pentru bebelușul tău.  

Aplecarea în față îngreunează mișcarea bebelușului și poate duce la dureri de spate pentru tine. Când stai pe canapea, în șezut, asigură-te că adopți o poziție în care coloana vertebrală este aliniată.

Poți să îți pui perne la spate ca să ajungi în această poziție confortabilă. Picioarele tale trebuie să fie plate pe podea.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. 

Exit mobile version