Site icon sinteza.org

Fostul membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Olesea Vîrlan, găsită vinovată de abuz de putere

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a pronunțat o hotărâre prin care a recunoscut fostul membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Olesea Vîrlan, vinovat de comiterea contravenției de abuz de putere (prevăzută de art. 312 alin. (1) din Codul contravențional), în  legătură cu concursul pentru funcția de Procuror General.

În urma analizei faptei, instanța a aplicat sancțiunea contravențională sub forma unei amenzi de 1500 de lei și privarea de dreptul de a deține funcții publice pentru o perioadă de 3 luni, informează TRIBUNA.

În cadrul investigației realizată de Procuratura Anticorupție, care a durat 45 zile, inclusiv audierea a 8 martori, ridicarea documentelor și înregistrări video, în legătură cu evaluarea și selecția candidatului pentru funcția de Procuror General al Republicii Moldova, s-a constatat că, în calitatea sa de membru al CSP, contravenienta a acționat cu rea-credință în evaluarea și aplicarea subiectivă a criteriilor pentru candidatul Ion Munteanu.

De asemenea, s-a stabilit că contravenienta a influențat procesul de selecție în interesul unei terțe persoane, un alt fost membru CSP, într-un mod care a afectat integritatea concursului și a prejudiciat încrederea publicului în procedurile de selecție a procurorilor.

Exit mobile version