Părinții copiilor cu dizabilități din raionul Leova au organizat ieri o activitate de advocacy cu genericul „Vocea părinților – viitorul copiilor”. În acest sens, ei au invitat la o discuție despre probleme și soluții reprezentanții autorităţile publice locale (APL), transmite MOLDPRES.
Organizatorii au punctat cele mai mari probleme pe care le întâmpină cum ar fi: puțini specialiști calificați la nivel de raion; atitudine neprietenoasă din partea medicilor și asistenților sociali; probleme financiare; calificare nesatisfăcătoare a specialiștilor din domeniu; numărul mic de specialiști în cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică; lipsa Centrelor de Resurse pentru Educație Incluzivă și a cadrelor didactice de sprijin în instituțiile de educație timpurie etc.
„Copiii sunt total dependenți de noi – părinții. Este greu să ai o activitate profesională. De obicei noi trebuie să convingem medicii sau alți specialiști că avem nevoie de ceva. Și obosim să convingem”, spun părinţii.
Împreună cu APL și specialiști din domeniu, au fost identificate și soluții pentru aceste probleme. „Multe dintre problemele părinților și a autorităților locale se intercalează. Cultura incluziunii este mai redusă, trebuie să creștem aceasta cultură”, afirmă autoritățile de la Leova.
Părţile şi-au asumat unele angajamente, care să sporească dialogul și cooperarea pentru promovarea incluziunii tuturor persoanelor. Printre acestea au fost propuse câteva repere – „Voi lupta pentru o societate care nu lasă în urmă pe nimeni!”; „Voi asculta problemele și preocupările fiecărui părinte!”; „Mă angajez să nu fiu indiferent!”; „Voi promova integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în comunitate!”
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Dialog și participare pentru reziliență”, implementat de Dialog Alternativ în parteneriat cu Forța Susținerii, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

