Copiii din localitățile raioanelor Hâncești și Cimișlia vor beneficia în această săptămână de servicii stomatologice gratuite, transmite MOLDPRES.
Consultațiile vor fi acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, în zilele de 2 și 3 decembrie, medicii vor merge în Obileni, Hâncești; pe 4 și 5 decembrie – în Cățeleni, Hâncești; pe 6 decembrie – în Ivanovca, Hâncești; în zilele 2-4 decembrie – în Sagaidac, Cimișlia; în perioada 5-6 decembrie – în Porumbrei, Cimișlia.
Săptămâna trecută, aproximativ 390 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

