Un lot comercial de marfă, tăinuit pentru transportare ilicită, depistat la vama Leova.
Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leova, după ce au supus controlului de specialitate un autoturism de model “BMW X-6”, care se deplasa spre Republica Moldova.
Șoferul, un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, a comunicat că nu transportă bunuri pasibile a fi declarate.
În cadrul controlului vamal, în compartimentul destinat pentru roata de rezervă, au fost depistate role cu fir metalic, în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

