Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, a avut o întrevedere cu reprezentanții Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii (INL) a Ambasadei SUA în Republica Moldova. Delegația a fost condusă de Bryan Schubert, Directorul INL, și a inclus consilierul pentru securitatea frontierei și coordonatorii programului de aplicare a legii.
Discuțiile s-au axat pe consolidarea infrastructurii și capacităților de aplicare a legii din Republica Moldova, în special în domeniul securității frontierelor, acțiunilor consolidate de prevenire și combatere a traficului de droguri și prevenirii violenței bazate pe gen. Printre subiectele esențiale abordate au fost necesitățile pentru lansarea noilor proiecte de asistență pentru agenda dezvoltare a MAI, precum și progresul proiectelor în curs de desfășurare legate de prevenirea și combaterea violenței legate de gen.
Totodată, părțile și-au exprimat angajamentul de a promova femeile în domeniul de aplicare a legii, recunoscând importanța creșterii reprezentării femeilor, inclusiv în funcții de conducere, în cadrul instituțiilor de aplicare a legii.
Secretara de stat Misail-Nichitin a subliniat rolul important al sprijinului acordat de SUA în dezvoltarea continuă a Ministerului Afacerilor Interne și și-a exprimat recunoștința pentru programele de modernizare implementate cu succes în domenii precum gestionarea frontierelor, criminalitatea cibernetică și leadershipul femeilor în sectorul de aplicare a legii.
La finalul întrevederii, oficialii au subliniat importanța colaborării continue dintre Statele Unite și țara noastră în vederea sporirii eficienței instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova. Părțile și-au reafirmat angajamentul de a colabora pe proiecte care sporesc siguranța publică, contracarează amenințările emergente și îmbunătățesc situația generală de securitate în țară.








