Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie că din contul bugetului de stat, în perioada acestei guvernări, au fost reparate capital 71 secții spitalicești, iar din fondul de dezvoltare al CNAM – alte 13 secții, de asemenea blocuri alimentare, spălătorii, cazangerii etc.
“Doar în 2024 se află în renovare din aceleași surse 26 secții.
Peste 40 de stații, puncte de asistență urgentă și Centre de Sănătate rurale au fost sau sunt renovate capital.
Suplimentar, din sursele proiectelor externe, gestionate de Ministerul Sănătății, au fost reparate capital 11 secții de anestezie și terapie intensivă, două, cele mai mari din țară, unități de primiri urgente, spațiile a 7 Centre primare de Accident Vascular Cerebral, blocurile centrale ale Agenției Naționale de Sănătate Publucă, cât și a Centrelor de Sănătate Publică din Bălți și Cahul”, precizează ministrul.
Multe alte zeci și zeci de secții, laboratoare, cabinete au fost reparate din bugetele instituțiilor medico-sanitare sau cu suportul direct al partenerilor străini.
Nemerenco: “Sistemul de sănătate și-a schimbat în sfârșit haina de Cenușăreasă care a purtat-o mulți ani, schimbarea nu se termină aici și va continua pînă la capăt, pînă toate secțiile, instituțiile nu vor arăta așa, cum aceste spații a unor spitale obișnuite raionale”.

