Blocul „Victorie-POBEDA”, format din mai multe partide politice afiliate fugarului Ilan Șor, nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie. O hotărâre în acest sens a fost adoptată miercuri, 7 august. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, denumirea blocului propus nu respectă rigorile legii, fiind identică denumirii Partidului „Victorie-POBEDA”.
Reprezentanții CEC au decis să sesizeze Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pentru a-i verifica pe unii membri ai blocului. Cei din urmă, potrivit CEC, nu ar fi depus declarațiile de avere.
Reprezentantul Blocului „Victorie-POBEDA”, Adrian Cojocaru, care a fost prezent la ședința CEC, a solicitat înregistrarea blocului menționând că aceștia au îndeplinit toate condițiile de rigoare.
„Considerăm că Blocul „Victorie” a îndeplinit toate prevederile legale și anexând toate actele necesare, de aceea solicităm adoptarea unei decizii de înregistrare a blocului”, a spus Cojocaru.
De menționat că la ședință din 3 august, CEC a decis să conexeze cele două cereri într-o singură procedură administrativă. Tot pe 3 august, Comisia anunța că materialele prezentate de blocul Victorie „conțin anumite erori tehnice, iar solicitanții trebuie să răspundă unor întrebări de clarificare formulate în cadrul ședinței și să prezinte documente suplimentare până la 6 august 2024”. CEC a precizat că Blocul „Victorie”, a fost invitat la ședința din 3 august, însă niciun reprezentant nu a dat curs invitației.
Potrivit legislației, blocul electoral se constituie în baza unui acord între două sau mai multe partide politice înregistrate de Agenția Servicii Publice, până la data intrării în vigoare a actului de stabilire a datei alegerilor ori referendumului.
Conform programului calendaristic stabilit de CEC, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova și a participanților la referendum va începe pe 21 august, iar campania electorală va începe pe 20 septembrie.

