Site icon sinteza.org

Echipa SAMU Cahul a avut parte de o intervenție specială. Au asistat la nașterea unei fetițe la domiciliu

captura de ecran 2024 07 19 164114

În seara zilei de 18 iulie curent, echipa SAMU Cahul a avut parte de o intervenție specială, fiind alături de o tânără mămică în cel mai emoționat moment din viață – nașterea copilului.

La ora 17:46, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat o solicitare din partea unei gravide de 27 ani, la Sarcina a II-a, 39 săptămâni, care avea contracții frecvente. Peste 10 minute, echipa SAMU Cahul a intervenit la domiciliul solicitantei, în satul Crihana Veche.

În timpul examinării, s-a constatat că pacienta prezenta semne de debut ale travaliului. La ora 18:30, s-au auzit primele țipete ale micuței, care s-a născut acasă, fără complicații, în prezența echipei AMU. 

Fetița de aproximativ 3 kg., cu scor Apgar 8 puncte împreună cu mămica sa au fost transportate asistat cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la Centrul Perinatologic din cadrul IMSP Spitalul Raional Cahul.

Felicitări echipei SAMU Cahul:

Medic – Aliona Manolova

Asistent medical – Vera Munteanu

Șoferul ambulanței – Valentin Ianacoglo.

„Un copil este pata de lumină care îi umple viața mamei cu strălucire și bucurie!”

Exit mobile version