Mai mulți democrați au declarat în privat pentru publicația Axios că presiunea pe Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială poate chiar săptămâna aceasta e tot mai mare. De asemenea, membrii importanți ai Administrației Biden vorbesc tot mai mult despre retragerea acestuia ca fiind o chestiune de timp.
Democrații pun presiune pe Biden să se retragă din cursa prezidențială
Democrații respectivi au declarat pentru Axios că Biden ar fi resemnat în privat cu privire la presiunile tot mai mari, cifrele dezastruoase din sondaje și îngrijorările legate de acuitatea mentală și tot mai desele sale gafe, probleme legate de vârstă care ar face imposibilă continuarea campaniei.
Mai mulți apropiați, lideri de partid și donatori pentru campania sa i-au spus lui Biden că nu poate să schimbe percepția publică asupra sa, că stă prost în sondaje, că va pierde alegerile și riscă și să compromită șansele democraților de a-și păstra majoritatea în Senat și de a o recâștiga pe cea de la Cameră în alegerile din noiembrie.
De asemenea, lui Joe Biden i s-a mai spus că dacă va rămâne în cursă, Donald Trump ar putea câștiga de o manieră așa categorică încât prestigiul său politic va fi compromis.
Printre cei care au vorbit cu Biden se numără Chuck Schumer, liderul majorității democrate din Senatul SUA, și Nancy Pelosi, fosta șefă a Camerei Reprezentanților.
De asemenea, fostul președinte Barack Obama le-a spus apropiaților că Biden ar trebui să ia în considerare serios retragerea din cursa prezidențială.
Ce a spus Biden despre o eventuală retragere
Recent, Joe Biden a declarat că își va reevalua decizia de a rămâne în cursa prezidențială dacă medicii i-ar spune că are o problemă medicală.
N-a durat mult și a apărut informația că acesta are COVID-19. Simptomele sale au fost descrise miercuri ca incluzând o scurgere nazală, tuse neproductivă și „stare generală de rău”. Biden e acum în izolare.








