Site icon sinteza.org

Veronica Mihailov-Moraru l-a primit în vizită pe ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Giro Yamada

veronica mihailov moraru cu yoichiro giro yamada

Ministra Veronica Mihailov-Moraru l-a primit în vizită pe ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Giro Yamada. Diplomatul s-a arătat interesat de reforma justiției, colaborarea cu autoritățile altor state privind anchetarea fugarilor implicați în dosare, precum și de influențele externe în manipularea opiniei publice, care intenționează să destabilizeze situația din țara noastră.

Ministra a subliniat că, în contextul reformei justiției, la moment, o atenție sporită se acordă soluționării provocărilor în sistemul judiciar, pentru implementarea exercițiului de evaluare extraordinară a actorilor în justiție, digitalizării și modernizării sectorului justiției.

În acest sens, Ministerul urmează să formeze o direcție dedicată exclusiv acestui segment. Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a menționat despre inițiativele ministerului pe partea legislativă, care să contribuie la accelerarea soluționării dosarelor aflate pe rolul instanțelor judiciare.

Ambasadorul japonez a apreciat măsurile întreprinse de Republica Moldova în ultimii ani, inclusiv în domeniul justiției. Yamada Yoichiro a remarcat efortul autorităților și a cetățenilor de a se desprinde de sistemul corupt și de a implementa un sistem judiciar echitabil, transparent și eficient, care să protejeze drepturile și libertățile cetățenilor.

La finalul discuției, ministra Justiției l-a invitat pe ambasadorul Japoniei la ședința Grupului de lucru nr. 1 – pentru Justiție, Anticorupție și Securitate al Platformei de Parteneriat pentru Moldova, care va avea loc la sfârșitul acestei luni.

Exit mobile version