Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu Directorul Centrului de Prevenire a Conflictelor al OSCE și șef adjunct al Secretariatului OSCE, Catherine Fearon. La întrevedere a participat și Șefa Misiunii OSCE în Moldova, ambasadoarea Kelly Keiderling.
Discuțiile au vizat importanța colaborării internaționale în promovarea păcii și securității în regiune, precum și ultimele evoluții în dosarul transnistrean, fiind reiterată poziția fermă a autorităților de la Chișinău de a soluționa conflictul din stânga Nistrului exclusiv pe cale pașnică.
De asemenea, a fost subliniată importanța organizației în calitate de mediator internațional, inclusiv exprimate aprecierile pentru contribuția OSCE pe dosarul transnistrean. Un subiect aparte l-a constituit situația precară a drepturilor omului în regiunea transnistreană și a persoanelor aflate în detenție ilegală.








