Partidul Popular European (PPE) și-a îmbunătățit nesemnificativ rezultatul la alegerile în Parlamentul European. Această formațiune are, preliminar, 189 de mandate, fiind urmată de social-democrați cu 135 de mandate.
În același timp, Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a anunţat dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor anticipate, în urma rezultatului dezastruos de la europarlamentare.
Partidul de extremă dreapta (RN) al lui Marine Le Pen a câştigat alegerile cu 31,5%, de peste două ori mai mult decât coaliţia care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, potrivit unui exit-poll IPSOS, citat de observator.ro.
Primul tur de scrutin va avea loc pe 30 iunie, iar cel de-al doilea pe 7 iulie.
Premierul belgian Alexander De Croo, membru al partidului liberal flamand Open Vld, şi-a anunţat duminică seara demisia după rezultatele slabe obţinute de formaţiunea sa la alegerile federale şi regionale din Belgia, relatează EFE, citat de Agerpres.
La alegerile de duminică, în Republica Moldova au votat peste 57 de mii de cetățeni români.









