Astăzi, în cadrul unei aprinse ședințe a Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Republica Moldova, deputatul Vasile Bolea, lider al partidului „Renaștere”, a adus acuzații împotriva reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Conform declarațiilor sale, membrii PAS ar fi folosit ședința CEC pentru promovarea politică.
Bolea a scris că a solicitat membrilor CEC să atenționeze reprezentanții PAS că în cadrul ședinței se examinează o sesizare depusă și nu un discurs politic. Cu toate acestea, atenționările sale nu au fost luate în considerare.
O altă critică adusă deputatul Bolea a fost legată de distribuirea de către PAS a ziarelor care, potrivit acestuia, conțin îndemnuri subtile de a participa la un eveniment care oficial nu a fost anunțat încă. El a afirmat că aceste ziare nu sunt utilizate pentru comunicare cu cetățenii, ci pentru o campanie ascunsă care încurajează votarea pozitivă la referendum, în ciuda faptului că acesta nu a trecut toate procedurile legislative.
Bolea a adus în discuție și capturarea instituțională a CEC-ului de către PAS, susținând că această instituție este acum sub influența totală a partidului politic. El a evidențiat că observațiile și avertismentele sale nu au fost luate în serios de către membrii CEC, iar aceștia s-au concentrat mai degrabă pe criticile aduse reprezentanților altor partide politice, cum ar fi MAN, decât pe acuzațiile aduse PASului.