Rezultatele testului ADN, pe masa procurorilor – Cine ar fi tatăl bebelușului născut de fetița de 11 ani

testul adn ACTUAL

Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN în cazul fetiței de 11 ani, care a născut un copil. Potrivit surselor citate de TV8, rezultatele ar demonstra că tatăl bebelușului este chiar bărbatul plasat în arest preventiv – tatăl vitreg al copilei.

„Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN, însă în corespundere cu principiul confidențialității urmăririi penale, acestea nu pot fi divulgate. Urmărirea penală continuă, urmând a fi recepționate și rezultatele altor expertize dispuse. Procuratura Generală asigură că se întreprind toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Violina Moraru, consultant al Procurorului responsabil de comunicare cu mass-media.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a venit cu o reacție pe cazul fetiței care a născut la vârsta de 11 ani. „Am eșuat față de acest copil și asta înseamnă că avem probleme grave în sistem, pe care trebuie să le rezolvăm. Este un eșec, inclusiv al meu, ca și ministru, care trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ”, a spus Buzu.

Tatăl vitreg al fetiței care a născut la 11 ani a fost adus pe 2 februarie, în instanță pentru aplicarea măsurii preventive. Astfel, judecătorii au acceptat demersul procurorilor și l-au plasat pe 30 de zile în arest preventiv, fiind singurul suspect în cazul de viol al copilei.

sinteza.org

Lasă un răspuns