Site icon sinteza.org

Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu directorul general al Direcției Generale Sprijin pentru Reforme Structurale

În marja vizitei de lucru la Bruxelles, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu Mario Nava, directorul general al Direcției Generale Sprijin pentru Reforme Structurale, transmite MOLDPRES.

Dialogul s-a axat pe evoluțiile de pe agenda de integrare europeană și pe progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea ultimelor trei recomandări ale Comisiei Europene.

De asemenea, viceprim-ministra Gherasimov i-a mulțumit directorului general Nava pentru disponibilitatea de a oferi acces Republicii Moldova la Instrumentul de sprijin tehnic, un programul UE care oferă expertiză tehnică statelor membre ale blocului comunitar pentru a elabora și a pune în aplicare reforme.

Oficialii au convenit asupra necesității continuării colaborării strânse în vederea consolidării procesului de reformă și integrare europeană a Republicii Moldova.

Exit mobile version