Andrei Arseni are 17 ani și este elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Leova. Tânărul și-a descoperit pasiunea pentru IT acum trei ani, când a început să frecventeze clubul de robotică şi să participe la competițiile First Lego League.
În școală, Andrei studiază de un an Programarea Algoritmilor în C/C++ şi Proiectarea şi Dezvoltare Web, fiind ghidat de profesoara de informatică Irina Iftodi. El afirmă că îi place programarea, deoarece îi dezvoltă gândirea logică.
Recent, Andrei a participat la Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++, Treapta Liceală, etapa Națională, unde a obținut locul I. El a rezolvat în cel mai scurt timp toate cele 4 probleme din cadrul competiției și a obținut punctaj maxim. Adolescentul spune că își dorește să urmeze o carieră în IT. Deși este convins că își va construi o carieră în domeniul IT, Andrei consideră că tehnologiile informaționale au și aspecte negative.
Maratonul de Programarea Algoritmilor în C/C++ a avut loc pe 27 ianuarie. Competiția a fost organizată de Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei, cu sprijinul financiar oferit de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Suedia.








