Ceban: “Grupele cu program prelungit din școlile Capitalei vor continua să activeze, iar acuzațiile lansate necontenit de exponenții guvernării reprezintă un fals”

ion ceban primarul ACTUAL

Grupele cu program prelungit din școlile Capitalei vor continua să activeze, iar acuzațiile lansate necontenit de exponenții guvernării, precum că aceste servicii au fost suspendate de Primăria Chișinău, reprezintă un fals și manipulare. Despre aceasta a informat primarul Ion Ceban astăzi în cadrul ședinței Primăriei.

“Municipalitatea a elaborat o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial pentru grupele cu program prelungit, iar până la sfârșitul săptămânii vom încheia toate procedurile birocratice, ca să venim cu noul regulament de activitate. Soluția vine, după ce în școli erau colectate sume lunare neformale și necontabilizate pentru aceste servicii.

Până în 31 decembrie 2023, din cele 1040 de grupe care activau, 93% la sută erau cu un program prelungit de trei ore, serviciu achitat integral de municipalitate, iar pentru celelalte ore părinții achitau neoficial plăți, sume care variau între 300 și 1200 de lei pe lună.

Acum, în baza unei formule, elaborate împreună cu directorii școlilor, cu juriști și contabili, am ajuns la elaborarea unui regulament care prevede că pentru un program de trei ore părinții vor achita 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei. Totul va fi legal și contabilizat. Părinții vor primi bon de casă, după același model utilizat în grădinițe.

Totodată, pentru 6000 de copii din familii social-vulnerabile, Primăria Capitalei va achita în continuare integral toate sumele și alimentația. Municipalitatea nu a sistat aceste gratuități, așa cum încearcă să manipuleze PAS.

Precizăm, finanțarea grupelor cu program prelungit a început acum trei ani. Nu a fost mereu așa, precum se vehiculează. Anterior, toate aceste servicii erau achitate din bugetele instituțiilor educaționale. Acum, însă, municipalitatea nu-și mai poate asuma aceste cheltuieli după presiunile financiare la care este supusă de către guvernare.

Pentru a nu politiza acest subiect, reamintesc faptul că au fost înregistrate amendamentele în Parlament, care prevăd o echitate. Am solicitat ca toate grupele cu program prelungit din școlile din toată țara să fie finanțate din bugetul național”, a menționat Ceban.

sinteza.org

Lasă un răspuns