Site icon sinteza.org

Anunţ privind desfăşurarea concursului de selectare a proiectelor de profilaxie a tuberculozei

cnam 6

Comisia specializată de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie (în continuare – Comisia), instituită prin Ordinul directorului general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) nr. 333-A din 28 decembrie 2023, anunţă desfăşurarea concursului de selectare a proiectelor de profilaxie a tuberculozei (TB), prin realizarea activităților de depistare a TB în rândul populației din grupurile de risc, finanțate din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie.

Selectarea proiectelor este realizată în conformitate cu priorităţile de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie pentru anul 2024, aprobate de Consiliul coordonator pentru stabilirea priorităţilor de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM pentru activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire finanţate în bază de proiecte şi cu criteriile de selectare prevăzute în Regulamentul cu privire la modalitatea de finanţare din fondul măsurilor de profilaxie în bază de proiecte a activităţilor de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și directorului general al CNAM nr.286/154-A/2017.

Una din priorităţile de finanţare aprobate în anul 2024 de către Consiliul coordonator pentru stabilirea priorităţilor de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM pentru activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire finanţate în bază de proiecte este:
– realizarea proiectelor de profilaxie în rândul populațiilor cheie vulnerabile la TB și cu acces redus la servicii medicale.

Obiectivul proiectului: Consolidarea eforturilor și unificarea abordărilor pentru asigurarea unei depistări eficiente a tuberculozei, prin realizarea screening-ului pentru 1880 de persoane în mun. Bălți – 100 persoane și 9 raioane ale țării: Orhei – 300 persoane, Cahul – 170 persoane, Călărași – 160 persoane, Ialoveni – 160 persoane, Glodeni – 100 persoane, Soroca – 190 persoane, Hîncești – 260 persoane, Telenești – 200 persoane, Florești – 240 persoane.

Indicatorii de bază ai proiectului:
• Numărul persoanelor care au trecut screening-ul verbal;
• Numărul persoanelor care au trecut examenul radiologic pentru TB;
• Numărul persoanelor cu diagnostic prezumtiv de TB;
• Numărul persoanelor cărora le-a fost confirmat diagnosticul de TB;
• Numărul persoanelor care au început tratamentul tuberculozei.

Impactul scontat al proiectului:
• Depistarea timpurie și includerea în tratament a cazurilor de TB în rândul populațiilor cheie afectate în raioanele selectate;
• Creșterea accesibilității la examinări radiologice pentru depistarea tuberculozei a persoanelor din grupurile de risc;
• Scăderea incidenței TB în rândul populațiilor cheie afectate din raioanele selectate cu impact de lungă durată
• Creșterea ratei de succes a tratamentului și scăderea prevalenței TB în populația generală.

Perioada implementării proiectelorfebruarie – noiembrie 2024.

Cuantumul total al mijloacelor financiare pentru realizarea proiectelor de profilaxie în rândul populațiilor cheie vulnerabile la TB și cu acces redus la servicii medicale în localitățile sus-menționate constituie 1.500,0 mii lei.

Perioada desfăşurării concursului (depunerea dosarelor): 22 ianuarie – 05 februarie 2024, ora 17:00.
Dosarele de proiecte vor fi prezentate în plic sigilat însoțite de două exemplare de scrisori, în original, la Serviciul secretariat din cadrul CNAM (mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46). Scrisorile de însoțire vor fi înregistrate de către Serviciul secretariat din cadrul CNAM, cu consemnarea numărului, datei și orei de înregistrare și, ulterior, un exemplar al scrisorii de însoțire va fi returnat participantului.

Data, ora şi locul deschiderii plicurilor06 februarie 2024, ora 11:00, sediul CNAM: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46.

Condiţiile de participare la concurs:
a) solicitant al finanţării poate fi: instituţie/asociaţie/fundaţie non-profit înregistrată în RM;
b) în cazul în care două sau mai multe proiecte obțin același punctaj, comisia, cu votul majorității, în baza hotărârii motivate, aprobă proiectul câștigător;
c) solicitantul finanţării poate depune atât propuneri de proiecte individuale, cât şi proiecte elaborate în colaborare cu mai mulţi parteneri (se va anexa acordul (contractul) de colaborare).

Conţinutul dosarului de proiect pentru solicitare de finanţare:
a) solicitarea de participare la concurs, conform anexei nr.1;
b) proiectul, conform anexei nr.2;
c) bugetul proiectului însoțit de nota informativă, conform anexei nr.3;
d) datele privind solicitantul;
e) copia actului de constituire a solicitantului;
f) copia certificatului de înregistrare a solicitantului;
g) Curriculum Vitae al directorului de proiect;
h) copiile ultimelor 3 rapoarte financiare anuale, depuse la organele competente;
i) certificatul privind lipsa datoriilor faţă de bugetul public naţional, emis de Serviciul Fiscal de Stat (cu termen valabil, în original);
j) certificat privind starea contului bancar (conturile bancare să nu fie blocate);
k) declaraţia pe propria răspundere privind lipsa obligaţiilor restante faţă de alte persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite;
l) descrierea succintă a proiectelor implementate în ultimele 12 luni şi, în special, cele din domeniul sănătăţii;
m) procura pe numele persoanei autorizate să acționeze în numele participantului la concurs și să semneze documente juridice (după caz, în original).

Dosarul se depune în plic sigilat cu scrisoare de însoțire în termenul indicat în anunțul publicat cu privire la organizarea concursului. Toate documentele din dosar vor fi prezentate în limba de stat. Pe documentele prezentate în copii va fi aplicată menţiunea „conform cu originalul”, vor fi semnate şi ştampilate de solicitant.

Criteriile de acordare a finanţării:
1) corespunderea proiectului cu prioritățile stabilite de Consiliul coordonator;
2) relevanța propunerii de proiect: descrierea problemei și strategia propusă de soluționare a acesteia; gradul de corelare dintre scop, obiective, activități și rezultatele așteptate;
3) capacitatea solicitantului de a realiza proiectul: experiența profesională pentru asigurarea managementului proiectului; experiența echipei în realizarea acțiunilor propuse;
4) argumentarea bugetului: estimarea, justificarea și prezentarea detaliată pe toate tipurile de cheltuieli necesare pentru activitățile propuse;
5) impactul proiectului;
6) mecanismul de monitorizare și evaluare a rezultatelor.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Cojocaru Angela, tel.: (022)780232, e-mail: angela.cojocaru@cnam.gov.md

Mai jos puteţi accesa/descărca anexele relevante la acest anunţ:
Anexa nr.1 Solicitarea de participare la concurs
Anexa nr.2 Proiectul
Anexa nr.3 Bugetul proiectului
Anexa nr.4 Grila de evaluare a proiectului

Exit mobile version