A fost publicat programul președintei Maia Sandu la Timișoara.
Vineri, ora 17:30, șefa statului se va întâlni cu basarabenii din Timișoara.
Sâmbătă, 10:30, președinta Moldovei participă la evenimentul unde i se va acorda Premiul Timișoarei pentru Valori Europene.
La 14:00, custodele coroanei române, majestatea sa Margareta, împreună cu principele Radu, o vor întâmpina pe Maia Sandu la satul regal.
Va urma micul dejun regal în Castelul Săvârșin.
Apoi, altețele și Maia Sandu vor vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului.








