Site icon sinteza.org

În atenția tinerilor specialiști în domeniul medicinei veterinare

domeniul medicinei veterinare

A intrat în vigoare Regulamentul privind acordarea facilităților tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniul medicinei veterinare, aprobat prin HG  611/2023!

Astfel, medicii, absolvenți ai facultății de medicină veterinară, fie din țară, fie de peste hotare, care vor profesa în domeniu pot primi:

  1. Indemnizație unică în mărime de 15 salarii medii pe economie, care se vor achita în trei rate egale (după expirarea primei luni și, ulterior, la finele fiecărui an de activitate);
  2. Compensație pentru cheltuielile de închiriere a locuinței sau locuință gratuită, acordată de autoritatea administrației publice locale;
  3. Compensare lunară a costului a 30 kW/oră de energie electrică și compensare anuală a costului unui metru cub de lemne și al unei tone de cărbuni, inclusiv în cazul încălzirii cu gaze.

De asemenea, s-au extins domeniile de activitate pentru absolvenții facultății de medicină veterinară, după cum urmează:

Medicii veterinari absolvenți se pot angaja în cadrul întreprinderilor, gospodăriilor țărănești, fermelor de creștere a animalelor, abatoarelor, instituțiilor statului (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar), clinicilor și farmaciilor veterinare, care necesită prezența nemijlocită a medicului veterinar.

Totodată, aceștia au posibilitatea să profeseze în una din formele organizatorice și juridice ale activității de antreprenoriat, cum ar fi: clinicile și farmaciile veterinare, prestarea serviciilor pentru crescătorii de animale etc.

IMPORTANT! Beneficiari pot fi absolvenții instituțiilor de învățământ superior, care, în următorii doi ani după absolvire, se angajează sau exercită independent profesiunea de medic veterinar în orașe și sate (comune), cu excepția orașelor Chișinău și Bălți.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, fermierii și antreprenorii care au domenii de activitate ce implică prezența medicului veterinar, este gata să acorde tot suportul informativ și profesional pentru creșterea tinerilor specialiști, care doresc să profeseze în zonele unde există o lipsă acută de medici veterinari.

Exit mobile version