Site icon sinteza.org

Cum au fost distribuite categoriile de vulnerabilitate energetică și ce pot face cei care nu sunt de acord

categoriile de vulnerabilitate energetica

Cum au fost distribuite categoriile de vulnerabilitate energetică și ce pot face cei care nu sunt de acord. Cetățenii se pot înregistra în continuare pe compensatii.gov.md, pentru a beneficia de compensaţii la facturile pentru energie în perioada rece a anului. Pentru cererile depuse după data de 25 noiembrie 2023, compensaţiile vor fi acordate începând cu luna decembrie a anului curent.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat astăzi cum au fost distribuite categoriile de vulnerabilitate energetică. Un număr total de 719831 de cetățeni s-au înregistrat pentru compensații la factură până pe 25 noiembrie. Gradul de vulnerabilitate extremă – 14,6% de cetățeni, foarte ridicată – 33,9%, ridicată – 32%, medie – 10,7%, scăzută – 6,3%, primară – 1,8%, non-vulnerabili – 2095 de gospodării.

Pentru plata monetară de 800 de lei lunar s-au calificat peste 261 de mii de gospodării.

„Cei care nu sunt de-acord cu categoria de vulnerabilitate care le-a fost atribuită îi încurajăm să solicite explicații și suport suplimentar din partea ministerului”, a menționat Alexei Buzu, citat de Jurnal.md.

Mai exact, cetățenii pot apela la Linia verde 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 10:00-20:00 și sâmbătă, între orele 10:00-16:00, sau se pot adresa la adresa de e-mail suport@compensatii.gov.md.

Exit mobile version