În aceste zile, Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la cel de-al șaselea Forum Mondial al Liderilor pentru Orașe și Spații Publice Sigure, eveniment organizat în Republica Ecuador, Quito sub egida Organizației Națiunilor Unite.
Edilul capitalei alături de alți 56 de primari și mai mulți lideri mondiali, a participat la reuniunea globală pentru egalitatea de gen și abilitarea femeilor: un eveniment de accelerare a acțiunilor.
„În cadrul forului am venit cu o prezentare despre situația din municipiul Chișinău și implicarea femeilor în Administrația Publică Locală, dar și în alte domenii.
Am vorbit despre faptul că, în cadrul Primăriei Chișinău avem angajate foarte multe femei, suntem pentru egalitatea de gen și manifestăm toleranță zero față de orice tip de hărțuire împotriva femeilor”, a menționat Ion Ceban.
Chișinăul va depune cererea de aderare la Rețeaua Globală „Orașe Sigure” cu suportul UN Women, cu care Primăria Chișinău are în desfășurare mai multe proiecte pentru municipalitate.
Primarul de Chișinău a avut discuții și întrevederi cu mai mulți primari și lideri mondiali și a venit cu propunerea ca următorul eveniment de acest gen sa fie organizat la Chișinău.
Precizăm că absolut toate cheltuielile au fost suportate de organizatori.

