Site icon sinteza.org

Ion Chicu explică de ce unii bugetari nu și-au primit salariile: „Ipocriții PAS din teritoriu dau vina pe conducătorii APL pentru această situație, dar vina aparține guvernului”

de ce unii bugetari nu si au primit salariile

Președintele PDCM, Ion Chicu, a făcut o adresare către zecile de mii de oameni, salarizați prin intermediul bugetelor APL care nu și-au primit salariile pentru luna octombrie, iar unii nici pentru septembrie, și a explicat cauza acestor întârzieri.

„Foarte mulți dintre Dumneavoastră nu ați primit salariul pe octombrie, iar mulți nici pe septembrie. Este din cauza celor „1300” lei pe care guvernarea analfabetă și coruptă PAS i-a aprobat în lege, fără ca să aloce banii necesari către bugetele locale.

După ce în iunie-iulie banii planificați pentru salarii în aceste bugete s-au terminat, guvernul a sugerat administrației locale să achite salarii din contul alocațiilor pentru Fondul Rutier. Acum și acolo s-au terminat banii, iar raioanele nu mai pot achita salarii, având un deficit enorm.

Rectificarea de buget în iunie a fost făcută pentru a aloca bani miniștrilor PAS – câte 50 mii pe lună fiecăruia (fără spor), dar pentru „1300 lei” pentru APL Maia Sandu n-a găsit.

Ipocriții PAS din teritoriu dau vina pe conducătorii APL pentru această situație, dar vina aparține guvernului central, care nu respectă nicio lege”.

Guvernul nu a oferit o reacție deocamdată.

Exit mobile version