Site icon sinteza.org

Parlamentul a aprobat denunțarea Acordului cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe

trei acorduri denuntate de parlament

Parlamentul a aprobat denunțarea Acordului cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale, semnat la Moscova la 12 aprilie 1996. 

Acordul avea drept scop securizarea cetățenilor statelor membre ale Comunității Statelor Independente prin evacuarea acestora din țările terțe în caz de producere a situațiilor excepționale. Cu toate acestea, din anul 1996 până în prezent, Republica Moldova nu a fost invitată să desemneze reprezentanți pentru participarea în anumite Comisii. 

Menționăm, denunțarea Acordului respectiv nu va produce impact negativ strategic și operațional or, acesta nu este aplicabil și nu corespunde conjuncturii actuale. 

Totodată, a fost aprobat proiectul privind denunțarea Acordului cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova, la 30 mai 2002. Scopul Acordului era în acordarea ajutorului reciproc în asigurarea cu energie electrică a consumatorilor în cazul situațiilor excepționale. Totuși, începând cu luna octombrie 2021, Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent, cauzată în mare parte de limitarea livrărilor de gaze naturale furnizate de SAP ,,Gazprom”, și urmare multiplelor atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, care au pus în pericol inclusiv funcționarea sistemului electroenergetic din Republica Moldova.

Prin urmare, se atestă că prevederile Acordului denunțat sunt învechite și nu corespund obiectivelor electroenergetice actuale ale Republicii Moldova.

Un alt Acord denunțat vizează principiile asigurării Trupelor de grăniceri cu armament, tehnică militară şi alte resurse materiale, organizării lucrărilor de cercetări științifice şi experimentale de construcție, semnat la Tașkent, la 15 mai 1992. Acesta avea scopul de a dezvolta cooperarea, elaborarea şi producerea armamentului şi tehnicii militare, precum și păstrarea potențialului științific pentru perfecționarea armamentului şi tehnicii militare. 

De precizat, denunțarea Acordului nu va condiționa realizarea unor măsuri instituționale sau organizatorice adiționale. 

Exit mobile version