Site icon sinteza.org

Atelier de validare a Studiului de analiză a capacităților instituțiilor SNIC și a cererii pentru serviciile acestora din lanțul valoric al cărnii, al păsărilor de curte și al produselor lactate din Moldova

validare a studiului de analiza

Astăzi, 26 octombrie 2023, în incinta Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, s-a desfășurat un atelier de validare a Studiului de analiză a capacităților instituțiilor Sistemului Național de Infrastructură a Calității (SNIS) și a cererii pentru serviciile acestora din lanțul valoric al cărnii, al păsărilor de curte și al produselor lactate din Republica Moldova.

Atelierul de validare a fost coordonat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), în cadrul proiectului „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”, finanțat de Uniunea Europeană.

La întrunire au participat directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Radu Musteața, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai delegației Uniunii Europene la Chișinău, o echipă de experți ai UNIDO, specialiști din cadrul laboratoarelor la care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  exercită calitatea de fondator și asociațiile producătorilor din Republica Moldova.

Proiectul „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor” are drept scop:

În cadrul atelierului, participanții au confirmat necesitatea de asistență pentru procesul de armonizare a sistemului național de asigurare a calității cu rigorile europene, țintind creșterea accesului la alimente sigure pentru consumatorii locali, dar și interesul producătorilor de a diversifica și a crește exportul produselor moldovenești, inclusiv pe piața UE.

Exit mobile version