Site icon sinteza.org

Sergiu Prodan participă la cea de-a 25-a Adunare Generală a Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO)

unwto1

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, participă în aceste zile, la cea de-a 25-a Adunare Generală a Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization (UNWTO) – agenția Națiunilor Unite care se ocupă de promovarea turismului responsabil, durabil și accesibil universal.

Evenimentul, care a reunit reprezentanți ai tuturor țărilor-membre ale organizației, se ține simbolic la Samarkand, orașul uzbec considerat una dintre perlele turistice ale Asiei Centrale.

În cadrul reuniunii, ministrul Sergiu Prodan a discutat cu colegii din alte țări despre modalitățile de sprijin a sectorului pentru promovarea cunoștințelor și a politicilor turistice. „Suntem interesați și de bunele practici în promovarea turismului ca motor al creșterii economice, al dezvoltării incluzive și al durabilității mediului”, a spus Sergiu Prodan.

În acest context, împreună cu Zurab Pololikașvili, Secretarul General al UNWTO, Sergiu Prodan a semnat acordul de colaborare privind implementarea Proiectului „Împuternicirea femeilor tinere: mijloace de trai durabile prin turism în Moldova”, realizat cu sprijinul financiar al Estoniei și destinat femeilor tinere care activează în domeniul turismului în țara noastră.

„Ne dorim ca, și pe această cale, să contribuim la dezvoltarea turismului autohton, să valorificăm cât mai eficient oportunitățile existente în domeniu și să facem din Moldova un punct constant de atracție turistică pentru vizitatorii din toată lumea.” – a menționat ministrul Prodan.

În cea de-a doua zi a Forului, Sergiu Prodan a participat la lucrările celei de-a 69-a reuniuni a Comisiei pentru afaceri europene.

Oficialul a participat în cadrul Comitetului pentru turism si competitivitate, la care Republica Moldova este membru cu drepturi depline și unde s-a raportat activitatea pentru perioada 2019 – 2023, impactul Pandemiei de Covid-19, dar și a războiului ruso-ucrainean asupra turismului internațional.

Partea buna este că, în medie, sectorul turismului deja a fost remediat în proporție de 86% față de cifrele pre-pandemice.

De asemenea, în agenda ministrului Culturii Republicii Moldova la Samarkand, pe 17 octombrie, a fost întrevederea cu vicepreședintele executiv Mastercard, Nicola Villa, cu vicepreședintele Global Tourism  Inovation Hub, Quim Martinez Bosch și cu vicepreședintele Enterprise development, Engin Yasar.

Părțile au discutat despre partajarea informațiilor privind datele turistice prin intermediul Mastercard Tourism Insights Platform (TIP); includerea în hub-ul de inovare în turism Mastercard, dar și despre dezvoltarea de plăți și soluții digitale pentru companiile de turism și IMM-urile din Moldova.

Exit mobile version