Site icon sinteza.org

Alexandr Nesterovschi a fost înregistrat în calitate de candidat pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Mesajul transmis de partidul ”Renaștere”

photo 2023 10 08 14 34 37

Consiliul Electoral de Circumscripție a înregistrat candidatura deputatului Alexandr Nesterovschi pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Despre aceste lucru a anuțat serviciul de presă a partidului ”Renaștere”.

Totodată, a fost permisă pentru înregistrare și lista de candidați pentru Consiliul Municipal Bălți.

”Echipa Partidului «Renaștere» din Bălți a intrat oficial în cursa electorală. Consiliul Electoral de Circumscripție l-a înregistrat pe Alexandr Nesterovschi în calitate de candidat la funcția de primar și echipa de candidați pentru Consiliul Municipal Bălți. Renaștem Bălți împreună!”, se arată în comunicatul formațiunii.

Amintin că la data de 21 septembrie 2023, deputatul Alexandr Nesterovschi a rămas fără imunitate parlamentară, majoritatea PAS dând curs demersului procurorului general interimar.

Procurorul general interimar a declarat că parlamentarul este vizat într-o urmărire penală pornită în iunie pentru corupere pasivă. Ulterior, în septembrie a fost pornită o cauză penală pentru finanțarea ilegală a partidului din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari. Cauzele penale au fost conexate într-o procedură.

Ion Munteanu a precizat că în cadrul urmării penale s-a constatat că Nesterovschi, în calitate de deputat, aflându-se în țară, dar și Israel, a acceptat și primit de la persoane nestabilite, care acționau în interesul lui Ilan Șor, bani ce nu i se cuvin, în sumă nestabilită, pentru a părăsi fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. La fel, ar fi primit echivalentul a 5 mii de dolari lunar „pentru exercitarea altor atribuții de serviciu în calitate de deputat în interesul lui Ilan Șor”.

Alexandr Nesterovschi a declarat de la tribuna Parlamentului că „pentru prima dată în istoria țării o echipă care reprezintă flancul de stânga luptă cu adevărat pentru țară”.

Potrivit lui, în ultima perioadă Partidul Renaștere a adunat circa 100 de mii de semnături pentru ca Partidul Acțiune și Solidaritate să fie declarat neconstituțional și în tot acest timp s-au făcut presiuni asupra formațiunii, iar acum s-a purces și la percheziții. Deputatul a îndemnat oamenii să nu le fie frică de guvernare.

Ulterior, la data de 23 septembrie 2023, Alexandr Nesterovschi a primit mandat de arest pentru o perioadă de 30 de zile. Avocații au contestat hotărârea primei instanțe la Curtea de Apel, dar aceasta a fost menținută.

La data de 5 octombrie 2023, echipa lui Alexandr Nesterovschi a anunțat oficial lansarea în campania electorală pentru alegerile locale generale care vor avea loc la data de 5 noiembrie.

Aceștia au prezentat programul electoral, subliniind necesitatea unei schimbări majore în administrația orașului. Echipa a menționat, de asemenea, că planurile lor se axează pe dezvoltarea infrastructurii, educției, și sănătății, dar și pe sprijinirea inițiativelor locale.

Exit mobile version