Specialiștii în domeniul achizițiilor, construcțiilor și persoanele implicate în dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică din cadrul Autorităților Publice Locale de nivelul 1, au fost instruiți în cadrul seminarului privind asigurarea achizițiilor transparente aplicate lucrărilor de eficiență energetică organizat de către Agenția pentru Eficiență Energetică cu suportul PNUD Moldova, în cadrul Proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.
În acest context, Manole Balan, directorul adjunct al Agenției pentru eficiență energetică a prezentat Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024, aprobat prin HG nr. 566 din 02-08-2023.
În cadrul atelierului au fost prezentate cerințele tehnice minime, pentru o serie de lucrări de eficientizare a consumului de energie, precum, izolarea termică a anvelopei clădirii, schimbarea ferestrelor și ușilor exterioare, sistemului de iluminat, etc., precum și de valorificarea surselor de energie regenerabilă, printre care, instalarea sistemelor fotovoltaice, a centralelor pe biomasă, colectoarelor solare, etc.
La fel, în cadrul evenimentului au fost prezentate un șir de instrucțiuni privind completarea documentației standard de achiziții care au ca scop oferirea suportului APL-urilor și companiilor în asigurarea procedurilor de achiziții transparente aplicate pentru lucrări de eficiență energetică, a surselor de energie regenerabilă și procurării biocombustibililor solizi.

