Vasile Bolea despre perchezițiile matinale la membrii partidului „Renaștere”: „Regimul PAS este în agonie”

vasile bolea despre perchezitiile matinale TOATE

Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și lider al partidului „Renaștere”, a lansat astăzi mai multe critici la adresa guvernării PAS. Acesta afirmă că „regimul se află într-o fază de agonie” și că recentele percheziții efectuate la membrii partidului său sunt „manifestarea disperării a unei guvernări în declin”.

„Traversăm momente acerbe și, din păcate, astfel de acțiuni doar confirma această percepție. Mă tem că toate acestea vor conduce la un eșec total al actualului guvern”, a scris Bolea pe pagina sa oficială.

În pofida acestor acțiuni, Vasile Bolea își încurajează colegii să rămână puternici și să nu cedeze în fața intimidărilor.

„Orice furtună are un sfârșit, iar dreptatea și adevărul vor triumfa. Trebuie să avem încredere în cauza noastră și să știm că victoria este de partea noastră”, a notat acesta.

Deputatul a mai subliniat importanța solidarității și a apărării valorilor democratice, în special în aceste momente dificile.

Amintim că în această dimineață au avut loc mai multe percheziții la membrii partidului „Renaștere” din nordul țării.

sinteza.org

Lasă un răspuns