Site icon sinteza.org

Membrii CEC au avut o întrevedere introductivă cu reprezentanții misiunii OSCE/BIDDO pentru observarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023

intrevedere introductiva cu reprezentantii misiunii osce

Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut, în dimineața acestei zile, o întrevedere introductivă cu reprezentanții misiunii OSCE/BIDDO pentru observarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

În cadrul evenimentului, interlocutorii au discutat despre rolul și importanța instituției observatorului în procesul de monitorizare a alegerilor ca mecanism de susținere a drepturilor politice și civile.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a relatat despre acțiunile întreprinse de CEC în vederea organizării și desfășurării scrutinului din această toamnă, inclusiv prin prisma provocărilor existente, urmare implementării reformei electorale și punerii în aplicare a noului Cod electoral.

Corien Jonker, șeful Misiunii de observare pentru alegerile locale generale, a prezentat structura misiunii, agenda și modalitatea de organizare a activității în cadrul procesului de monitorizare a alegerilor.

În cadrul evenimentului, interlocutorii au discutat despre rolul și importanța observatorilor în procesul de monitorizare a scrutinului ca mecanism de susținere a drepturilor politice și civile. De asemenea, părțile au stabilit mecanismele de comunicare și colaborare între CEC și misiunea de observare pe durata perioadei electorale.

Membrii CEC au adus mulțumiri Biroului OSCE pentru Instituții Democratice şi Drepturile Omului pentru că a răspuns invitației de a monitoriza alegerile locale generale din acest an și pentru contribuția adusă la susținerea proceselor democratice din țara noastră, în parte fiind vorba de expertiza legislației electorale și celei conexe.

Menționăm că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, termenul limită de depunere a cererilor privind acreditarea în calitate de observator este de 28 octombrie, inclusiv.

Exit mobile version