Site icon sinteza.org

IGSU a participat la cea de-a II-a ediție a Festivalului pompierilor voluntari în localitatea Capaclia raionul Cantemir

festivalului pompierilor voluntari

Astăzi, 23 septembrie 2023 IGSU a participat la cea de-a II-a ediție a Festivalului pompierilor voluntari, desfășurat în localitatea Capaclia, raionul Cantemir. Evenimentul a fost organizat de către Solidarity Fund PL în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul Proiectului Pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”. În cadrul Festivalului au luat parte peste 100 de pompieri voluntari din Republica Moldova, dar și pompierii voluntari din România și Austria. 

La eveniment a participat Secretarul de Stat al MAI, Jana Costachi, șeful IGSU, colonel Alexandru Oprea, reprezentanții Solidarity Fund PL, dar și membrii administrației publice locale.

În cadrul ceremoniei, Secretarul de Stat al MAI, Jana Costachi, a menționat că Ministerul Afacerilor Interne susține activitatea voluntariatului în rândul pompierilor și dorește că acest exemplu să fie extins pe tot teritoriul țării, pentru a avea o comunitate mai unită și mai receptivă. Totodată, oficialul a subliniat că MAI va depune toate eforturile în vederea dezvoltării voluntariatului în rândul pompierilor. 

În cadrul Festivalului, 14 echipe de pompieri voluntari din diferite raioane ale țării au avut posibilitatea de a participa la competiții organizate de IGSU, în vederea schimbului de experiență, dar și demonstrării nivelului de pregătire în lichidarea situațiilor excepționale. Participanții au concurat la 3 probe, printre care echiparea pentru intervenție, desfășurarea de luptă de la autospeciala de intervenție, dar și salvarea sinistratului. Mai mult, în cadrul întrecerilor au participat pompieri voluntari juniori, care au manifestat curiozitate față de profesia nobilă a pompierilor, dar și multă râvnire și perseverență în vederea dobândirii noilor abilități. 

După finalizarea competițiilor, colegiul de arbitri a desemnat învingătorii, astfel cele mai bune performanțe au demonstrat pompierii voluntari din Zîrnești, care s-au clasat pe locul I, aceștia au fost urmați de salvatorii voluntari din Sireți, care au obținut locul II, iar pe locul III s-au poziționat pompierii voluntari din Capaclia. Echipele învingătoare au fost menționate cu diplome, dar și cadouri de preț. 

Evenimentul a avut drept scop facilitarea comunicării și colaborării între posturile de pompieri voluntari din țară, dar și preluarea bunelor practici de la omologii din alte state, în vederea alinierii la standardele europene.

Exit mobile version