Site icon sinteza.org

La New York ministrul Nicu Popescu a discutat cu mai mulți oficiali europeni și americani

ministrul nicu popescu a discutat cu mai multi oficiali europeni

22 septembrie 2023, New York – A fost o săptămână importantă la New York, unde vicepremierul Nicu Popescu a participat în cadrul delegației conduse de președinta Maia Sandu, la cel de-al 78-lea segment înalt al Adunării Generale a ONU.

Această săptămână a reprezentat o bună ocazie de a promova imaginea pozitivă a țării noastre și a impulsiona procesul de aderarea la Uniunea Europeană, obiectivul nostru fiind obținerea deciziei pozitive privind începerea negocierilor de aderare.

De la cea mai înaltă tribună a ONU, președinta Maia Sandu a vorbit despre Republica Moldova în calitate de viitor membru al Uniunii Europene, o țară cu o clară apartenență la lumea liberă.

În discuțiile cu diverși oficiali Nicu Popescu a pledat pentru susținerea valorilor democratice care stau la baza unei societăți dezvoltate.

În marja acestei vizite, oficialul moldovean a avut întrevederi și discuții consistente cu omologii săi din țările europene, dar și cu alți oficiali de rang înalt cum ar fi:

Tot în cadrul #UNGA78, oficialul moldovean a prezidat reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Inițiativei Central Europene (ICE), în contextul în care Republica Moldova deține președinția ICE.  La fel, vicepremierul a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de către Președinția Macedoniei de Nord din cadrul SEECP. Am convenită promovarea obiectivul comun al aderării accelerate la UE cu alte state candidate din Balcanii de Vest.

„Am avut o întrevedere și cu reprezentanții organizațiilor evreiești din SUA, sub egida Comitetului Evreiesc American. Cu acest prilej, am abordat o serie de subiecte de interes comun, precum politicile privind promovarea memoriei Holocaustului în țara noastră.

Pe lângă acestea, am acordat mai multe interviuri, inclusiv pentru publicația americană „The Washington Post”, Agenția de Presă Nikkei și One Decision Podcast.

Aduc mulțumiri echipei Reprezentanței Permanente a țării noastre la New York, a Ambasadei noastre de la Washington, diplomaților din cadrul MAEIE, precum și colegilor de la Președinția Republicii Moldova pentru organizarea excelentă a acestei săptămâni importante.”  – a conchis ministrul de externe Nicu Popescu.

Exit mobile version