Site icon sinteza.org

Fost ministru al Apărării a anunțat că va candida la funcția de primar al mun. Ungheni: ”Îmi doresc să văd mai mulți ungheneni fericiți”

Fostul ministru al Apărării, Vitalie Vrabie a anunțat pe pagina sa de facebook că va candida la funcția de primar al municipiului Ungheni în alegerile locale din 5 noiembrie 2023.

„Este o decizie pe care am luat-o și din legatura sentimentală cu acest oras, în care m-am confruntat cu cele mai grele provocîri la începutul carierei mele și unde am învățat să-mi asum cele mai responsabile decizii. Și, în al doilea rând, ghidat fiind de marea dorință de a face bine oamenilor și că dragul nostru oraș să se dezvolte și să prospere mai mult. Sunt sigur că pe parcursul mandatului meu de primar pot face un transfer de experiență pe care am acumulat-o de-a lungul anilor și să fiu un bun manager al intereselor amenilor”, a scris Vrabie.

Totodată, Vitalie Vrabie spune că se angajezează să fie aproape și preocupat de bunăstarea oamenilor, să-i ascult, să-i audă și să-i înțeleagă, să ia decizii administrative corecte pentru viața și trăirile lor, să le înțeleagă problemele și îngrijorările de ordin personal și colectiv, pentru a le găsi rezolvare împreuna.

„Mai vreau, de asemenea, să valorificăm cu toții avantajele economice din așezarea geografică a localitatii noastre, astfel să o dezvoltăm și mai mult prin parteneriate, investiții în economia orașului, proiecte cu fonduri europene care vor fi atrase către această zonă. Știu bine să construiesc un dialog convingator cu potențialii investitori, cunosc ce înseamnăm să demarezi un proiect pentru binele comunității și să asiguri buna lui implementare.  Îmi doresc să văd mai mulți Ungheneni fericiți, datorită unui trai decent și care locuiesc într-un oraș prietenos, modern și confortabil…” 

Exit mobile version